CEC a anunțat când va începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale
Foto: publika.md
canal tv
Comisia Electorală Centrală a aprobat programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020. Astfel, perioada electorală pentru alegerile prezidențiale va începe la 25 august curent.
Documentul stabilește acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru organizarea scrutinului, termenele de realizare a acestora, precum și responsabilii de fiecare acțiune pornind de la competențele principalilor subiecți implicați în procesul electoral. Acesta urmează să fie transmis, spre informare şi realizare în limita competențelor, partidelor politice, instanței judecătorești, autorităților publice centrale și locale, precum şi organelor electorale, după constituirea lor.