Un chirurg de la Institutul Oncologic, reținut după ce a cerut de la o femeie bolnavă de cancer 8 000 de lei pentru o intervenţie
Caz strigător la cer în Capitală. O femeie care suferă de cancer a fost obligată să dea 8 000 de lei mită echipei de chirurgi pentru o intervenţie. Drept urmare un doctor de la Institutul Oncologic a fost reținut de către ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuit de corupere pasivă.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Centrul Național Anticorupție, pacienta a comunicat că urma să suporte o intervenţie chirurgicală în Secţia ginecologie din cadrul IMSP ”Institutul Oncologic”, iar pentru serviciile personalului antrenat la operaţie a achitat 8 000 de lei. Potrivit ei, chirurgul ar fi chemat-o în birou şi i-ar fi spus că toată echipa, care va asista la operaţie, trebuie ”mulţumită”, iar banii urmau să fie transmişi după intervenţie. Cu câteva zile înainte de operaţie însă, acelaşi medic a invitat-o din nou, spunându-i că până la operaţie trebuie să-i transmită 1 000 de lei şi 7 000 după intervenţie.
Femeia s-a adresat cu denunţ la CNA, iar pe faptele descrise a fost iniţiată o cauză penală. Astfel, ambele sume au fost transmise sub controlul CNA.
Astăzi, în urma unor percheziţii desfăşurate de procurori şi CNA la biroul medicului, acesta a fost reţinut pentru 72 de ore şi plasat în izolatorul CNA. În prezent, acesta este cercetat pentru corupere şi riscă până la 10 ani de închisoare, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă.