Mircea Lucescu a debutat în forță pe banca tehnică a formației Dinamo Kiev
Embed:
Antrenorul român Mircea Lucescu a debutat în forță pe banca tehnică a formației Dinamo Kiev. Gruparea din capitala Ucrainei la care secund este tehnicianul moldovean Emil Caras a învins cu 4-1 pe Olimpik Donețk, în prima etapă de campionat.
Dinamoviștii au marcat de două ori în primele 16 minute. Vitali Buialski a deschis scorul, iar apoi Taras Zaviski a înscris în propria poartă.
Startul superb al lui Dinamo a fost întrerupt de golul lui Serghii Politîlo. După pauză, discipolii lui Mircea Lucescu a jucat mai bine, iar Vladislav Supriaga și Victor Țîgancov au marcat câte o dată.
Marea rivală a lui Dinamo Kiev și fosta echipă antrenată de Mircea Lucescu, Șahtar Donețk a început și ea cu o victorie noua ediție de campionat. Minerii au dispus de Kolos Kovalivka, scor 3-1. Alan Patrick a reușit o dublă, iar portarul Evghen Volîneț a marcat un autogol. Denis Kostișîn a înscris golul de onoare al grupării Kolos.
Șahtar Donețk a cucerit ultimele patru titluri în Premier Liga Ucrainei.