Termenul de eliberare a plăcuţelor de înmatriculare neutre ar putea fi extins cu încă doi ani
Embed:
Termenul de eliberare a plăcuţelor de înmatriculare neutre pentru posesorii de automobile din regiunea transnitreană ar putea fi extins cu încă doi ani, până în 1 septembrie 2022. Guvernul a aprobat un proiect de lege în acest sens şi l-a trimis Parlamentului spre adoptare. Reprezentanţii Executivului spun că au luat această decizie, deoarece există în continuare solicitări ale conducătorilor auto din stânga Nistrului pentru plăcuţele neutre.
"În perioada de acţiune a mecanismului enunţat, şi anume, din 1 septembrie 2018, acesta şi-a demonstrat eficienţa, iar cele două puncte de înregistrare a unităţilor de transport deschise de Agenţia Servicii Publice în oraşele Tiraspol şi Râbniţa au luat la evidenţă 4052 de vehicule", a menționat Liliana iaconi, secretar general al Guvernului.
În 2018 au fost luate la evidenţă 1673 de vehicule din stânga Nistrului, în 2019, peste 1300, iar în 2020, aproximativ 1000. Numerele de înmatriculare neutre conţin trei litere şi trei cifre, iar pentru a ieşi de pe teritoriul Republicii Moldova, pe geamul din spate al automobilului trebuie să fie aplicat sticker-ul "MD". Plăcuţele de înmatriculare neutre le permit şoferilor din stânga Nistrului să circule în străinătate.