Ungaria îşi va închide frontierele pentru străini de la 1 septembrie pentru a limita creşterea numărului infectărilor cu noul coronavirus, iar ungurii care se întorc în ţară din străinătate vor trebui să intre în carantină, a anunţat vineri şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, citat de Reuters și agerpres.ro.
Potrivit sursei citate, de la 1 septembrie străinii vor putea intra în ţară doar în cazuri justificate. Excepţie de la regulă vor face convoaiele militare, tranzitul umanitar şi călătoriile de afaceri sau umanitare.
În ceea ce priveşte cetăţenii ungari care se întorc din străinătate, Gergely Gulyas a spus că ei vor putea ieşi din carantină numai după două teste negative la COVID-19.
Şeful de cabinet al lui Orban a mai spus că aceste reguli pentru combaterea pandemiei de COVID-19 vor fi în vigoare cel puţin o lună.