Detalii noi despre crima care a şocat Germania. Mama care și-a ucis cei cinci copii, arestată preventiv
Oraşul Solingen din vestul Germaniei este în șoc, după ce o femeie și-a ucis cei cinci copii și apoi a încercat să-și pună capăt zilelor. Potrivit autopsiilor, copiii au fost sedaţi şi sufocaţi, relatează publicația Deutsche Welle, citat de libertatea.ro.
Polițiștii și procurorii au declarat că a fost emis un mandat de arestare pentru principalul suspect, mama în vârstă de 27 de ani a copiilor. Ea este internată într-un spital, după ce a încercat să se sinucidă și a sărit în fața unui tren.
Autopsiile celor cinci copii, trei fete de un an şi jumătate, 2 și 3 ani și doi băieți în vârstă de 6 și 8 ani, au scos la iveală că aceștia au fost sedați și sufocați. Autoritățile au precizat că nu au existat semne de violență directă, adăugând că persoana care a comis crima se afla în mod clar într-o „stare de suferință emoțională”.
Un alt detaliu șocant care a ieșit la iveală este gestul făcut de fratele cel mare al celor cinci copii. El s-a scuzat că nu poate ajunge la şcoală „din cauză că fraţii şi surorile mele sunt morţi”, notează Adevărul. Copilul este în siguranță și este în prezent în grija rudelor.
Familia era în atenția serviciilor locale de protecție a copilului. Mai exact, autoritățile au declarat că „orașul Solingen a acordat un sprijin considerabil” familiei, dar au subliniat că „nu au existat niciodată anomalii sau suspiciuni că copiii ar putea fi în pericol”.
CITEȘTE ȘI: Caz ȘOCANT în Germania: O femeie și-a ucis cei cinci copii, iar apoi a încercat să se sinucidă