Justiţia din Ecuador a confirmat condamnarea la opt ani de închisoare pentru corupţie a fostului preşedinte Rafael Correa
Foto: publika.md
ustiţia din Ecuador a confirmat luni condamnarea la opt ani de închisoare pentru corupţie a fostului preşedinte Rafael Correa, punând capăt speranţelor sale de a încerca să ajungă vicepreşedinte al ţării în urma alegerilor programate pentru luna februarie a anului viitor, relatează AFP.
Un tribunal al Curţii Supreme a respins "recursul în casaţie înaintat de apelanţi şi confirmă sentinţa pentru corupţie" pronunţată în aprilie împotriva fostului preşedinte din perioada 2007-2017 şi a altor 17 persoane, între care foşti miniştri şi directori de companii, a precizat instanţa.
Rafael Correa trăieşte în Belgia din 2017 şi de la sfârşitul ultimului său mandat, când încă nu făcea obiectul nici unui proces.
Judecat în contumacie, prima sa condamnare, din aprilie, a fost confirmată la mijlocul lunii iulie în apel.
El a anunţat la mijlocul lui august că vrea să candideze pentru vicepreşedinţia ţării în cadrul unei coaliţii de stânga, în tandem cu unul dintre foştii său miniştri şi candidat la preşedinţie.
"Au făcut-o în cele din urmă. În timp record, au obţinut o sentinţă 'definitivă' pentru a mă descalifica din postura de candidat", a reacţionat Correa pe reţelele de socializare.
"Nu înţeleg că tot ce fac ei îmi sporeşte sprijinul popular. Sunt bine. Ţineţi minte: singurul lucru la care ne condamnă este să câştigăm", a adăugat el.
După un ultim recurs pe care îl mai poate depune apărarea, fostul preşedinte nu va avea dreptul să candideze, aşa cum prevede Constituţia ţării în cazurile de corupţie.
Curtea de Justiţie a stabilit că Rafael Correa şi mai mulţi dintre foştii săi colaboratori au primit mită în schimbul unor contracte cu diverse companii.
Fostul preşedinte se declară nevinovat şi denunţă un complot pus la cale de rivalul său, fost vicepreşedinte din timpul său şi actual şef al statului, Lenin Moreno.
Rafael Correa face de asemenea obiectul unei anchete pentru răpirea în 2012, în Columbia, a unui reprezentant al opoziţiei, Fernando Balda. Conform legislaţiei din Ecuador, el nu poate fi judecat totuşi în contumacie pentru această presupusă faptă, scrie agerpres.ro.
Fostul preşedinte s-a făcut cunoscut la nivel internaţional în momentul în care i-a acordat azi diplomatic fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, care s-a refugiat în Ambasada Ecuadorului la Londra în iunie 2012 pentru a evita să fie extrădat în Suedia unde era acuzat de viol şi agresiune sexuală.