Sentința de condamnare în dosarul expulzării profesorilor turci, SECRETIZATĂ. Reacția fostului director SIS Vasile Botnari
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a emis verdictul privind condamnare fostului director al SIS, Vasile Botnari, în dosarul expulzării profesorilor turci, înca în luna iulie. Precizările au fost făcute într-un comunicat emis de Procuratura Generală, unde menționează că sentința pe acest caz a fost secretizată. Astfel, alte detalii nu se cunosc deocamdată.
Contactat de Publika, Vasile Botnari nu a răspuns la telefon, dar ne-a răspuns printr-un mesaj pe messenger: "Nu am o reacție! Dosarul este clasificat. Nu pot da niciun răspuns".
Am încercat să aflăm de la fostul director SIS dacă va contesta decizia în instanța superioară, dar nu am mai primit niciun mesaj.
Procuratura Generală anunță că având în vedere rezonanța socială a cazului a expediat, pe adresa conducerii instanței care a judecat dosarul, o scrisoare prin care a solicitat desecretizarea dispozitivului sentinței și acordul de a aduce la cunoștința publicului pedeapsa aplicată inculpatului, însă deocamdată nu a primit un răspuns în acest sens.
Potrivit Procuraturii Generale, la începutul acestui an, Procuratura a înaintat Ministerului Finanțelor un demers prin care a solicitat să intervină, din numele statului Republica Moldova, cu o acțiune civilă privind încasarea de la inculpat în folosul părților vătămate a sumei prejudiciului dispus de către CtEDO. Inculpatul a achitat prejudiciul cauzat statului, precum și toate cheltuielile judiciare.
Amintim că urmărirea penală în cazul declarării drept persoane indezirabile şi îndepărtării de pe teritoriul Republicii Moldova a celor şapte cetăţeni ai Turciei a fost inițiată de procurori în vara anului 2019. Ulterior, pe acest caz au fost reținuți și puși sub învinuire doi ex-vicedirectori SIS, împreună cu directoarea Biroului Migrație și Azil (BMA).
În cursul urmăririi penale, procurorii au stabilit însă că, procedura de îndepărtare a celor 7 profesori turci a fost dispusă, în mod arbitrar, de către SIS, conducerea BMA nefiind informată despre pretinsele motive clasificate care ar fi vizat securitatea țării și ar fi întemeiat îndepărtarea acestora din Republica Moldova. Potrivit probatoriului, SIS și-a asumat acțiunile de îndepărtare și cele precedate, în lipsa unei solicitări scrise din partea BMA sau a unui acord de colaborare în acest sens. Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care BMA este unica instituție competentă a organiza și efectua activitățile necesare în vederea îndepărtării de pe teritoriul țării a străinilor.
Astfel, toată operațiunea a fost dispusă, coordonată și dirijată de către inculpat, care, deținea, la acel moment, funcția de director al SIS, iar adjuncții i-au executat ordinile și dispozițiile, fără a ști că acestea sunt ilegale. În aceste condiții, prin ordonanța procurorului, foștii vicedirectori ai SIS, dar și directoarea BMA au fost scoși de sub urmărire penală, iar ex-directorul SIS, pus sub învinuire, iar dosarul - deferit justiției.