În două sate din raionul Telenești au fost amenajate terenuri de joacă moderne
Copiii din satele Văsieni și Codrul Nou, raionul Teleneşti, au, în sfârşit, unde să-şi petreacă vesel timpul liber, dar şi în siguranţă. Şi asta după ce în ambele localităţi a fost amenajat câte un teren de joacă.
Zonele de agrement au fost inaugurate cu muzică, animatori şi multe zâmbete. Picii din cele două sate s-au distrat pe cinste, spre bucuria părinţilor.
Terenul de joacă proaspăt amenajat în Văsieni este cel mai colorat loc din întregul sat. O spun copii din localitate, care imediat după inaugurare, s-au grăbit să testeze scrâncioburile şi toboganele.
Zona de agremenet a fost amenajatp în cadrul programului "Câte un teren de joacă pentru copii în fiecare sat" lansat la iniţiativa echipei Partidului "Şor". Ion Memeţ, primarul satului Văsieni ales din partea blocului ACUM şi-a exprimat recunoştinţa pentru implementarea acestui proiect în localitatea pe care o conduce.
''A fost foarte important pentru copilaşii noştri, pentru tot satul. Acest mic proiect este binevenit în satul nostru. Suntem recunoscători.Primul an avem un teren de joacă, de acum este, pe viitor, până la sfârşirul anului vom avea iluminare”, a spus Ion Memeț.
Distracţia a fost la ea acasă şi la inaugurarea terenului de joacă din satul Codrul Nou.
Ion Albu, primarul satului Codrul Nou ales din partea blocului ACUM consideră că proiectul social va oferi copiilor mai multă siguranţă:
”Sunt foarte bucuros că am ajuns la momentul ca să avem şi noi în localitatea noastră un teren modern pentru copiii noştri, pentru nepoţii noştri, de a-şi petrece timpul liber. ”
Până acum, în cadrul proiectului social "Câte un teren de joacă pentru copii în fiecare sat" au fost inaugurate 18 terenuri de joacă.