Regele Ferdinand I al României s-a întors într-un sat din raionul Telenești
Bustul Regelui Ferdinand I "Întregitorul de Ţară" a fost dezvelit în satul Verejeni, raionul Teleneşti. S-a întâmplat la 86 de ani de la prima inaugurare a sculpturii, care a fost deteriorată de sovietici.
Potrivit nordnews.md, restabilirea obiectului de cultură a durat aproape jumătate de an, dar care încă mai păstrează lucrări sculptate în piatră care reprezintă scenele de război. Monumentul Regelui Ferdinand a fost restaurat de către Pavel Curchi. Pentru a șterge urmele istoriei, soldații sovietici au tras în monument cu mitraliera.
"Aşa ceva nu am întâlnit nici la un monument să se păstreze scrisul aşa cum a fost în acea vreme. Ploaia, vântul l-au deteriorat un pic dar în totalitate s-a păstrat scrisul", a menționat Pavel Curchi, restaurator.
Inițiativa restabilirii monumentului aparține lui Sergiu Calistru, profesor de limbă și literatură rusă din satul Verejeni, care vine dintr-o familie de deportați.
"O istorie tragică a fost să fie dispărută. Dar, dat faptului că în sat fostul profesor de istorie s-a ocupat mult de istoria satului natal ne-a sugerat o idee că aici a fost acest monument", a spus Sergiu Calistru, profesor.
La eveniment a participat şi scriitorul Nicolae Dabija: "Aici, în 1934 a fost inaugurat un bust care vroia să însemne centrul geografic al Basarabiei şi atunci am venit la Verejeni, am avut o întâlnire la şcoală şi de acolo a venit iniţiativa. Întâmplător m-am întâlnit cu Iulian Rusanovschi şi el mi-a spus lăsaţi că îl fac eu acest bust"
Reprezentantul Asociației "MONUMENTUM", Iulian Rusanovschi susține prin astfel de mărturii ale trecutului, istoria rămâne vie.
"Din acest motiv și din punctul meu de vedere, Unirea nu poate avea loc atât timp cât cei din dreapta Prutului, cât și cei din stânga Prutului gândesc diferit. Aceste monumente se restabilesc pas cu pas, schimbă vectorul de gândire al populației. Oamenii descoperă adevărul și înțeleg că acei eroi, care sunt trecuți pe monument, nu s-au jertfit în zadar și nu au murit pentru burta lor", a declarat Iulian Rusanovschi, reprezentatul Asociaţiei Monumentum.
Potrivit primarului localităţii, Sergiu Popa monumentul a fost ridicat în memoria ostaşilor căzuţi în luptă pentru întregirea neamului.
"În timpul glorioasei domnii a Regelui Carol II, Prefect al județului Orhei fiind domnul Roșca, ridicând acest monument în memoria ostașilor căzuți pentru întregirea neamului din 1914-1918", a precizat edilul.
Renovarea bustului în bronz a Regelui Ferdinand I a fost susţinut de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.