Moştenitoarea tronului Spaniei, în carantină după depistarea unui caz de COVID-19 printre colegii săi de clasă
foto: Profimedia
Moştenitoarea tronului Spaniei, prinţesa Leonor, va trebui să respecte o perioadă de carantină după depistarea unui caz de COVID-19 printre colegii săi de clasă, relatează sâmbătă agenţia AFP care citează o sursă de la palatul regal, transmite agerpres.ro.
''După detectarea unui caz pozitiv de COVID-19 la unul dintre elevii din clasa prinţesei de Asturia, şcoala le-a recomandat părinţilor ca elevii din această clasă să nu vină în următoarele 14 zile'' , a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al palatului.
În vârstă de 14 ani, fiica regelui Felipe al VI-lea a revenit miercuri la şcoală, într-o unitate de învăţământ privat din Madrid.
Ea urmează să ''facă un test PCR'' pentru a se verifica dacă a fost contaminată, a adăugat purtătorul de cuvânt, adăugând că regele şi regina ''au planificat pentru moment să îşi menţină activităţile oficiale''.
Spania este prima ţară din Europa care a depăşit săptămâna aceasta jumătate de milion de cazuri de COVID-19 şi a consemnat vineri o creştere cu 12.000 de cazuri, un record de la începutul pandemiei.
Începutul şcolii a fost marcat de măsuri sanitare stricte, cum ar fi purtarea în permanenţă a măştii la şcoală de la vârsta de 6 ani, dar şi de teama multor părinţi de a-şi trimite copiii înapoi la şcoală.
Potrivit agenţiei DPA, care citează media spaniole, sora prinţesei Leonor, prinţesa Sofia, în vârstă de 13 ani, care urmează cursuri la aceeaşi şcoală, trebuie să rămână de asemenea în carantină timp de două săptămâni.