Un incendiu de proporţii a izbucnit noaptea trecută la mansarda unei clădiri rezidenţiale cu opt etaje din oraşul Krasnodar, Rusia. O suprafaţa de aproape patru mii şi jumătate de metri pătraţi a fost afectată de flăcări. 54 de apartamente au ars complet. Presa rusă transmite că toţi cei aproximativ 300 de locatari au fost evacuaţi în siguranţă. Incendiul a fost lichidat abia în jurul orei 08:00 dimineaţa. Peste 200 de pompieri cu 63 de autospeciale au luptat aproape şase ore cu flăcările uriaşe.
"Incendiul extins pe o suprafaţă de 4 400 de metri pătraţi a fost localizat. Conform informaţiilor preliminare, nu sunt victime. Toţi locatarii au fost evacuaţi. Au fost adăpostiţi într-o şcoală, dar urmează să fie transferaţi într-un hotel".
Unul dintre martori a precizat pentru presa locală că pompierii au venit la aproximativ 20 de minute după ce s-a produs o explozie, care a şi provocat incendiul. Potrivit autorităţilor locale focul ar fi fost declanşat de nişte cabluri defecte.