Avioane de luptă ale Chinei au intrat în spaţiul aerian al Taiwanului
Cel puţin 19 avioane de luptă şi bombardiere ale Chinei au intrat sâmbătă, pentru a doua zi consecutiv, în spaţiul aerian al Taiwanului. Conform Global Times din China, acesta nu a fost un avertisment ci „o repetiţie pentru ocuparea Taiwanului”, informează Agepres.
Ministerul apărării de la Taipei a comunicat că au trecut linia de demarcaţie din Strâmtoarea Taiwanului cel puţin 19 avioane de vânătoare şi bombardiere chineze, inclusiv o aeronavă antisubmarin.
Un incident similar avusese loc şi vineri. Zilele acestea, la Taipei se află în vizită oficiali din Japonia şi SUA, printre care subsecretarul de stat american Keith Krach, oficialul cu rangul cel mai înalt de la Washington care a ajuns în Taiwan în ultimele decenii.
Beijingul nu recunoaşte independenţa Taiwanului şi consideră insula parte a teritoriului chinez. Presa de stat din China a ameninţat că preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen va fi „ştearsă de pe faţa pământului”
Tsai, Krach, şi fostul premier japonez Yoshiro Mori i-au adus sâmbătă un omagiu fostului preşedinte taiwanez Lee Teng-hui, decedat în 30 iulie, pentru rolul în democratizarea Taiwanului în cei 12 ani de mandat.