Medic legist despre autopsii: “Bacteriile nosocomiale care dau lovitura de grație pacienților COVID pot ajunge în plămânii lor prin aparatele de ventilat contaminate”
Din experiențele necropsice proprii pe decedați COVID, specialistul în medicină-legală Cristian Stan susține că bolnavii mor din combinația dintre pneumonia virală și bronhopneumoniile bacteriene infecțioase ce apar în timpul spitalizării.
Libertatea a prezentat pe 18 septembrie cazul Anei Nagy, femeia de 65 de ani care a decedat după 28 de zile de internare la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj.
Pacienta a fost tratată de COVID și, conform documentelor medicale predate de spital familiei și publicate de Libertatea, a contractat în secția ATI trei germeni intraspitalicești, Candida Albicans, Candida Krusei și Acinetobacter. Fiul Anei Nagy, Ovidiu, are documente care atestă că mama sa a fost infectată cu germeni nosocomiali.
În timp ce Ovidiu Nagy acuză spitalul că i-a omorât mama, Violeta Briciu, directorul medical al spitalului clujean susține că “nu s-a greșit cu nimic”. “Toate pneumopatiile au avut o etiologie mixtă: bacteriană și virală”.
La Capitolul “Tanatogeneza în boala COVID-19”, publicat în luna august, medicul Cristian Stan, specialist în cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici, susține: “Din experiențele necropsice proprii, toate pneumopatiile au avut o etiologie mixtă: bacteriană și virală, în opinia mea contaminarea cu virus SARS-CoV-2 și cu bacterii având loc relativ concomitent”.
Sigur că atunci când spune “toate”, el se referă la un număr limitat, care i-a trecut prin mâini la anatomopatologie, până în 10 cazuri. O parte dintre pacienții COVID supraviețuiesc pneumoniei virale, dar mor din cauza bronhopneumoniilor bacteriene. La toate autopsiile pe decedații COVID am constatat și infecție bacteriană în plămâni. Nu am făcut teste ca să determin tulpina bacteriilor, dar mai mult ca sigur erau contractate din spital.
Dr. legist Cristian Stan: “Bineînțeles că toți avem în organism bacterii oportuniste, care atacă atunci când avem o scădere severă a imunității și atunci apar suprainfecțiile. Dar la un pacient care este ventilat apare pericolul unei infectări pulmonare cu bacterii nosocomiale care se află în aparatele de ventilat contaminate”, spune el. Medicul atestă că “se întâmplă în toate spitalele din lume”, însă la noi ponderea infecțiilor e mult mai mare și nedeclarată. Știm că pentru sistemul medical românesc problema este la o scară mult mai mare. Numai dacă s-ar face o genotipare a germenului care a infectat plămânul și cel existent în aparatele de ventilat am avea și confirmarea cazurilor reale. Dar nu se face acest lucru.
Dr. legist Cristian Stan: Legat direct de cazul Anei Nagy, specialistul în medicină-legală nu dorește să facă comentarii. “Nu pot să spun decât faptul că germenii de Candida și Acinetobacter sunt cunoscuți ca germeni nosocomiali. Toți din lumea medicală știu acest lucru”, a mai spus Cristian Stan. “Când avem infectare virală cu noul coronavirus și suprainfectare pulmonară cu bacterii sau fungi nosocomiali, decesul survine mai frecvent, fiind determinat de boala COVID. Aceasta este cauza principală a decesului”.
libertatea.ro.