Guvernul a aprobat lista studenților și elevilor, care vor beneficia de burse de merit
Astfel, 12 studenți ai ciclului I și II, studii integrate, învăţământ medical şi farmaceutic din instituţiile de învăţământ superior vor beneficia de Bursa Republicii în valoare de 1600 lei; 30 de studenți ai ciclului I și II, studii integrate, învăţământ medical şi farmaceutic din instituţiile de învăţământ superior vor primi Bursa Guvernului în valoare de 1335 lei; Bursa „Gaudeamus” în valoare de 965 lei va fi acordată pentru 20 de elevi din instituţiile de învăţământ profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar.
În total, la concurs au fost depuse pentru Bursa Republicii, 19 de dosare, pentru Bursa Guvernului, 43 de dosare, iar pentru Bursa „Gaudeamus”, 20 de dosare. Candidaţii respectivi au fost selectaţi de către Comisia specializată, responsabilă de examinarea dosarelor studenţilor, aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Culturii şi Cercetării nr. 641 din 13.07.2020 și nr. 643 din 13.07.2020, în baza anumitor criterii, inclusiv: media notelor; activităţile educaţionale, culturale, sportive; Curriculum Vitae; activitatea ştiinţifică; publicaţiile; scrisorile de recomandare.
De asemenea, în cadrul ședinței de astăzi a fost aprobată Hotărârea de Guvern privind acordarea Bursei Preşedintelui Republicii Moldova pentru anul de studii 2020-2021. Aceasta include 15 burse, dintre care 10 burse sunt pentru studenţii ciclului I, ciclului II, studii superioare integrate din instituţiile de învăţământ superior (1455 lei) şi 5 burse pentru elevii din instituţiile de învăţământ profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar (1130 lei).
Toţi studenţii/elevii nominalizaţi au demonstrat prin actele respective participarea la activităţi de cercetare ştiinţifică, conferinţe, concursuri, olimpiade naţionale / internaţionale.