Navalnîi a povestit despre efectele groaznice ale otrăvirii și ce trebuie să facă pentru a se recupera
Alexei Navalnîi, externat după o lună de la spitalul Charite din Berlin, a relatat cum s-a trezit din comă și cum se recuperează după otrăvirea cu Noviciok. El spune că sunt activități simple, precum aruncatul mingii ori statul într-un picior, pe care trebuie să le învețe din nou și că medicul i-a prescris să citească, să scrie și să joace jocuri video.
„Prima m-am văzut în oglindă după 24 de zile la terapie intensivă (dintre care 16 în comă). Din oglindă mă privea un personaj din Stăpânul inelelor. Și credeți-mă că nu era un elf. Am fost teribil de trist, credeam că n-o să ies niciodată din spital. Dar medicii au continuat să facă miracole, am lucrat cu un fizioterapeut, am mâncat, m-am chinuit să dorm (cea mai mare problemă până acum). În ultimele zile am avut chiar voie să ies pe balcon la aer, câte 5 minute de două ori pe zi”, a scris Navalnîi miercuri pe Facebook, după externare, citează digi24.ro.
„Și ziua cea mare a sosit, ura! După 32 de zile în spital, doctorii au decis că recuperarea mea nu mai necesită tratament spitalicesc, ci normalizarea vieții. Plimbări, timp petrecut cu familia. Mișcare zilnică. Și iată-mă, deja alerg în parc. Primul lucru am cerut să fiu dus într-un loc unde sunt copaci”, continuă relatarea.
Opozantul lui Putin spune că trebuie să învețe din nou să facă lucruri pe care le poate face și un copil de 5 ani.
„Planul e simplu: fizioterapie în fiecare zi. Posibil recuperare. Să stau într-un picior. Să-mi recapăt controlul total asupra degetelor. Să-mi țin echilibrul. Amuzant, mi-am dorit să fac surfing și am învățat în vara asta. Iar acum trebuie să învăț să stau într-un picior. Descopăr tot felul de chestii ciudate. De exemplu, nu pot să arunc mingea cu mâna stângă. Pot s-o prind, dar nu pot s-o arunc. Pur și simplu creierul nu vrea să facă mișcarea asta. Sau să scriu de mână. Până de curând, nu puteam să scriu orizontal. Mereu scriam de sus în jos. Recuperare, în general”.
Navalnîi nu și-a pierdut simțul umorului, în ciuda suferinței prin care a trecut.
„Apropo, o să încerc să petrec mai mult timp pe rețelele sociale. Ieri a venit un neuropsiholog și mi-a făcut teste, să vadă dacă m-am prostit. L-am întrebat ce să fac ca să mă recuperez cât mai repede nu numai fizic, ci și mental. Mi-a plăcut răspunsul: Citește mult, scrie pe rețelele sociale. Joacă jocuri video. Acum, să văd dacă pot face rost de o rețetă pentru Play Station 5 de la spital”.
Opozantul rus Aleksei Navalnîi, internat din 22 august la Berlin după ce a fost otrăvit cu Noviciok, a fost externat marţi. Medicii care l-au tratat în Germania spun că este posibil să se recupereze complet.
Navalnîi s-a simțit rău în timpul unui zbor din Siberia și a ajuns în stare extrem de gravă la spital. Ulterior a fost transferat la Berlin. Laboratoare medicale din trei țări au arătat că opozantul rus a fost otrăvit cu agentul neurotoxic Noviciok.