Ministrul Culturii din România: Suntem solidari cu Filarmonica Națională. Vom căuta soluții concrete pentru a oferi ajutor
Ministrul Culturii din România, Bogdan Gheorghiu, a venit cu un mesaj pe Facebook, după ce Filarmonica Naţională "Serghei Lunchevici" de la Chișinău a ars ca o torţă. Oficialul a menționat că împreună cu premierul Ludovic Orban, vor căuta soluții pentru a oferi ajutor pentru a reînvia edificiul cultural.
"Sunt alături de toți artiștii care au rămas acum fără „casă”, dar și de spectatorii care așteptau redeschiderea ei – filarmonica se afla în reconstrucție deoarece se pregătea celebrarea a 80 de ani de la înființare, în această toamnă. Împreună cu Premierul Ludovic Orban, vom căuta soluții concrete pentru a oferi ajutor! Încercările grele sunt momentele care ne fac mai puternici! Suntem solidari cu Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici", a menționat ministrul Bogdan Gheorghiu.
Amintim că, ieri, Filarmonica Naţională "Serghei Lunchevici" a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a putut fi localizate abia după cinci ore de la declanşare. Au fost antrenaţi în jur de 60 pompieri cu 10 autospeciale. Totuşi, focul care a mocnit a distrus 3 500 de metri pătrați ai clădirii. Tavanul sălii principale s-a prăbușit şi a fost afectat și acoperișul unui local de lux aflat în incinta Filarmonicii. Din fericire, oamenii aflaţi în interior au fost evacuaţi la timp, aşa că nimeni nu a avut de suferit.
Citește și: Un secol şi jumătate de istorie, făcut SCRUM! Publika TV vă îndeamnă să donaţi pentru a reînvia Filarmonica Națională