ANUNȚUL ÎNGRIJORĂTOR făcut de OMS cu privire la pandemia de coronavirus
Este foarte probabil să atingem cifra de două milioane de morți, dacă nu facem totul pentru a combate pandemia de coronavirus, a avertizat un înalt responsabil al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit Agerpres.
"Dacă nu facem tot ce este posibil, numărul despre care vorbiţi (2 milioane - n.r.) nu este numai de luat în calcul, dar din nefericire foarte probabil. Dacă nu continuăm să facem mai mult, să evoluăm, în natura, scara şi intensitatea cooperării noastre, atunci da, vom avea în faţă acest număr sau din nefericire unul chiar mai ridicat. Timpul acţiunii este acum. Nu este vorba numai de a testa şi trasa, nu numai de a acorda îngrijiri medicale, nu numai de a aplica distanţarea socială, nu numai de a lucra la vaccinuri, ci de a face toate aceste lucruri în acelaşi timp", a declarat directorul pentru situaţii de urgenţă al OMS, Michael Ryan, în cadrul unei conferinţe de presă.
Pandemia, care a început la sfârşitul lui 2019 în China, este pe cale să atingă în zilele următoare pragul de un milion de morţi. Potrivit ultimului bilanţ întocmit de AFP, vineri la ora 11.00 GMT, cel puţin 984.068 de persoane muriseră în lume de COVID-19.
Peste 32.298.410 de cazuri de infectare au fost oficiale diagnosticate în lume, dar numărul infecţiilor este considerat chiar mai mare, întrucât numeroase persoane nu apar în evidenţele oficiale.
SUA sunt ţara din lume cea mai grav lovită, cu 202.827 de morţi. Apoi urmează Brazilia, cu 139.808 de morţi, India, cu 92.290 de morţi, Mexic (75.439 morţi) şi Regatul Unit (41.902).