Afganistan: 14 persoane ucise de o mină artizanală
Sursa Foto: Agerpres.ro
Paisprezece civili, dintre care şapte femei şi cinci copii, au fost ucişi marţi de explozia unei mine artizanale în centrul Afganistanului, au anunţat mai mulţi responsabili, un atac produs în ciuda negocierilor de pace de la Doha dintre talibani şi guvernul afgan, informează France Presse.
Trei copii au fost de asemenea răniţi în explozia produsă când vehiculul lor a trecut peste o mină în provincia Daikundi, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Tareq Arian, citat într-un comunicat, scrie agerpres.ro.
Purtătorul de cuvânt i-a acuzat pe talibani că sunt responsabili pentru explozie.
Victimele se îndreptau spre un sanctuar când microbuzul lor a explodat trecând peste mină, a spus la rândul său Nasrullah Ghori, purtătorul de cuvânt al guvernatorului din Daikundi.
Niciun grup nu şi-a asumat responsabilitatea exploziei, minele artizanale fiind cunoscute drept arma preferată a talibanilor.
"Atacurile deliberate" împotriva civililor au ucis sau rănit peste 800 de persoane în Afganistan în prima jumătate a anului 2020, potrivit unui raport al ONU publicat în iulie.
Explozia a avut loc în momentul când şeful procesului de pace afgan, Abdullah Abdullah, se află într-o vizită oficială în Pakistan, considerat un vecin influent al Afganistanului.
Vorbind la Islamabad, unde a sosit luni, el a spus că "gheaţa (a fost) spartă" la negocierile de pace dintre talibani şi guvernul de la Kabul, care au început pe 12 septembrie.
După mai mult de două săptămâni de întâlniri, cele două părţi nu au reuşit până acum să cadă de acord asupra chestiunilor fundamentale, în special ce interpretare a islamului ar trebui urmată pentru a defini viitorul Afganistanului.
Afganistanul este neîncrezător faţă de Pakistan, una dintre cele trei ţări care au recunoscut regimul taliban (aflat la putere între 1996 şi 2001) şi pe care o acuză că de atunci îi sprijină pe insurgenţi.
Islamabadul neagă acest sprijin, dar a declarat că influenţa sa asupra talibanilor i-a încurajat pe aceştia să continue negocierile cu Washingtonul, care au condus la un acord la sfârşitul lunii februarie ce a deschis calea retragerii militare a SUA din Afganistan şi a negocierilor de pace în curs.