Gaura din stratul de ozon a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 15 ani
Gaura din stratul de ozon a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 15 ani. Potrivit cercetătorilor de la Serviciul Copernicus de Monitorizare a Atmosferei, aceasta are o dimensiune impresionantă de 23 de milioane de kilometri pătraţi, adică de 2,4 ori cât suprafața SUA.
Dimensiunea ei variază de la an la an, fiind influenţată de fenomenele meteorologice din atmosferă. Cu toate astea, oamenii de ştiinţă spun că stratul de ozon e în plin proces de vindecare.
Dimensiunea găurii e cu 3-4 milioane de metri pătraţi mai mică decât ar fi fost dacă nu era descoperită în urmă cu 30 de ani de cercetătorii britanici şi nu s-ar fi luat măsuri de reducere a nivelului chimicalelor.
Gaura este consecinţa substanţelor eliberate în atmosferă de om, precum agenţii frigorifici folosiţi la aparatele de aer condiţionat sau la frigidere, care atacă direct ozonul. Acesta este esenţial pentru viaţa pe Pământ, întrucât ne protejează de radiaţiile ultraviolete de la soare.