Banca Mondială estimează pentru 2021 o creştere de 3,5 la sută pentru economia Moldovei
Banca Mondială estimează pentru anul viitor o creştere de 3,5 la sută pentru economia Republicii Moldova. Prognoza se regăseşte în cel mai recent raport al Băncii Mondiale, publicat astăzi.
Potrivit studiului „COVID-19 şi capitalul uman”, Moldova are printre cele mai bune prognoze printre ţările Europei de Est.
România va înregistra cea mai mare creştere a produsului intern brut – de 4,9 la sută. Pe locul doi este Moldova – cu 3,5 procente, urmată de Rusia, care va înregistra o creştere de sub 3 la sută. Economia Ucrainei va înregistra o creştere mai modestă – de doar 1,5 la sută, iar Belarus va fi lovită dur şi va înregistra o scădere de 5,5 procente.
Experții Băncii Mondiale mai spun că şi în cazul unui scenariu negativ, economia ţării noastre va fi oricum pe plus, cu o creştere de 1,5 la sută. În raport se mai menţionează că ritmul de redresare a situaţiei va depinde de durata pandemiei de coronavirus, dar şi de disponibilitatea unui vaccin.
Banca Mondială subliniază că autorităţile ar trebui să depună eforturi extrem de mari pentru ca ţările din aceste regiuni şi cetăţenii lor să poată înregistra performanţe.