Japonia ar putea să reverse 1 milion de tone de apă contaminată în Oceanul Pacific
Guvernul Japoniei ar fi decis să arunce în mare peste 1 milion de tone de apă contaminată de la centrala nucleară Fukushima Daiichi. Pescarii locali spun că această acțiune le va distruge industria, scrie The Guardian. Potrivit presei locale, lucrările vor începe cel mai devreme în 2022 și vor dura zeci de ani.
Grupurile ecologiste se opun, de asemenea, acestei măsuri, în timp ce Coreea de Sud, care încă interzice importurile de fructe de mare din regiune, și-a exprimat în mod repetat îngrijorarea, susținând că deversarea apei reprezintă o „amenințare gravă” pentru mediul marin.
Presiunea pentru luarea unei decizii cu privire la apa radiocativă a crescut pe măsură ce spațiul de stocare este tot mai limitat, operatorul centralei, Tokyo Electric Power (Tepco), estimând că toate rezervoarele disponibile vor fi pline până în vara anului 2022.
Sistemul avansat de prelucrare a lichidelor de la Tepco îndepărtează substanțele radioactive din apă, dar nu poate filtra tritiul, un izotop radioactiv al hidrogenului pe care centralele nucleare îl diluează și îl aruncă împreună cu apa în ocean. Experții spun că tritiul este dăunător doar oamenilor, în doze foarte mari.
Apa de la Fukushima Daiichi va fi diluată înainte de a fi eliberată în ocean astfel încât să fie de 40 de ori mai puțin concentrată, întregul proces durând 30 de ani, potrivit ziarului Yomiuri Shimbun.