Un caz de COVID confirmat la reşedinţa din Vatican unde locuiește papa Francisc
Un bărbat care locuieşte în aceeaşi reşedinţă de la Vatican în care locuiește şi papa Francisc a fost testat pozitiv cu COVID-19 şi a intrat în izolare, a informat sâmbătă biroul de presă de la Vatican, potrivit Reuters, scrie Agerpres. Programul suveranului pontif nu a suferit modificări.
Programul de sâmbătă al suveranului pontif nu a suferit modificări: papa a primit trei persoane în cadrul unor audienţe private separate, iar apoi s-a adresat unui grup numeros de poliţişti italieni.
Papa Francisc, căruia i-a fost extirpat parte dintr-un plămân în urma unei infecţii din tinereţe pe vremea când locuia în Argentina, face teste frecvente pentru depistarea COVID-19.
Vaticanul, un mic stat-oraş în mijlocul Romei, a fost afectat doar într-o mică proporţie de coronavirus, cu circa 20 de cazuri confirmate în total.
Trei rezidenţi ai Vaticanului care au fost recent testaţi pozitiv s-au însănătoşit, se mai spune în comunicatul publicat sâmbătă.
Patru membri ai Gărzii Elveţiene, trupele de elită care asigură protecţia suveranului pontif, au fost testate pozitiv pentru COVID-19 săptămâna trecută.