Târg de caritate în Capitală. Zeci de oameni cu inimă mare au decis să-l ajute pe un băiețel de 3 ani, care luptă cu o boală foare rară
Zeci de oameni cu inimă mare au decis să-l ajute pe Mihăiță, un băiețel de doar 3 ani, care luptă cu o boală necruțătoare și foare rară. Micuțul suferă de amiotrofie spinală de tip II, iar unica șansă pentru a se însănătoşi este un tratament de peste 2 milioane de dolari. În acest scop, în parcul Valea Morilor din Capitală a fost organizat un târg caritabil, unde oamenii au avut ocazia să procure haine, accesorii, jucării şi chiar electrocasnice. Toate fondurile obținute din vânzări vor fi donate pentru tratamentul micuțului.
"Acesta este al treilea târg anume pentru Mihăiță. Sunt lucruri noi și la mâna a doua. Sunt cărţi, haine, jucării. Și iarăși orice bănuț merge în contul lui Mihăiță", a declarat Lilia Chiriac, organizator.
Lucrurile scoase la vânzare au fost donate de mai mulți oameni. Totuși, la târg au participat și meșteri care confecționează obiecte manual.
"Cerceii de la 100 de lei în sus. Păpuși avem de la 500 de lei în sus. Pijamale, malete toate sunt noi handmade. Fiecare din noi are copiii și vrem să fie sănătoși", a spus o vânzătoare.
"Avem brățări cu numele copiilor, avem cu petricele. De la 35 de lei cu nume, avem de 40 de 45, 50", a spus o altă femeie.
Şi oamenii care au venit în parc să se plimbe nu au rămas indiferenți față de soarta micuțului.
"Ne-am apropiat pentru că ne plimbam cu copilul în parc. E interesant la cărți. Sigur și să contribuim , să ajutăm cumva cu cât putem".
"Știam despre acest târg și intenționat venim aici ca să facem caritate. Am trecut pe aici pentru că trecem practic în fiecare dimineață și de ce nu să facem o faptă bună".
Pentru Mihai, fiecare zi contează, întrucât organismul său slăbeşte considerabil, iar orice mişcare este un supraefort. Producătorii medicamentului de care are nevoie băiețelul organizează o tombolă, însă boala lui Mihăiță a avansat și el nici nu poate nici participa. Astfel, unica șansă este să adune 2,1 milioane de dolari pentru tratament. Până la acum, familia copilului a reuşit să colecteze puțin peste 100 de mii de dolari.
Fiecare din noi poate fi un erou pentru Mihail Reaboi şi poate face o donaţie, oricât de mică, pe conturile afişate mai jos sau la numărul de telefon 068056625.
Beneficiar: Natalia Reaboi
Banca benef.: BC "Moldindcombank" S.A.
Nr. card: 5574840022262533
Banca benef.: BC "Victoriabank" S.A.
Nr. card: 4779180005970570
Banca benef.: BC "Mobiasbanca" S.A.
Nr. card: 4469210100146811