SUA: Incendiile de vegetaţie fac ravagii în statul Colorado, afectat de secetă
Foto: ziare.com
Pompierii din Colorado se luptau luni cu flăcările în încercarea de a ţine sub control cel mai mare incendiu de vegetaţie înregistrat în acest stat american, care s-a intensificat considerabil în ultimele zile pe fundalul secetei, fumul răspândindu-se deasupra zonelor locuite, transmite agerpres.ro.
Noi focare au continuat să apară, inclusiv un incendiu care a cuprins 3.560 de hectare, izbucnit în munţii din apropierea oraşului Boulder, care a distrus cel puţin 26 de locuinţe, potrivit biroului şerifului.
Potrivit celor mai noi date din partea Departamentului de Monitorizare a Secetei, întregul teritoriu al statului Colorado este afectat de secetă în grade diferite, iar oficialii spun că este unul dintre motivele care contribuie la izbucnirea incendiilor de vegetaţie.
''Este o perioadă foarte târzie a anului; ar fi trebuit să ningă până acum'', a spus Larry Helmerick, purtător de cuvânt al Rocky Mountain Area Coordination Center, o agenţie federală din domeniul incendiilor, care are drept sarcină furnizarea de resurse pe tot teritoriul regiunii.
Fulgerele au lovit doar de câteva ori în regiunea Rocky Mountains din Colorado, aşa că se bănuieşte că cele mai multe dintre incendiile de vegetaţie au fost provocate de oameni, a spus Helmerick. Vegetaţia uscată uşor inflamabilă şi intensitatea sporită a vântului contribuie la răspândirea rapidă a flăcărilor.
''Uscăciunea este atât de mare, încât este dificil de ţinut sub control'', a spus acesta.
Dintre cei 12.000 de pompieri care se luptă cu incendiile de vegetaţie în Statele Unite, peste 3.000 sting incendiile din Colorado şi Wyoming, a spus Helmerick.
Cel mai mare incendiu din Colorado, focarul Cameron Peak Fire, a pârjolit peste 82.400 de hectare în pădurile naţionale Arapaho şi Roosevelt după ce a izbucnit la jumătatea lunii august şi este stăpânit în proporţie de 62%, potrivit site-ului InciWeb, care monitorizează starea incendiilor.
Potrivit estimărilor, peste 50 de construcţii au fost distruse în incendiul din Cameron Peak, alte 20.000 de hectare sunt ameninţate, iar aproape 13.000 de persoane au fost evacuate.