Guvernul britanic a semnat un contract pentru primele studii care implică infectarea deliberată cu COVID-19 a unor voluntari sănătoși, într-un cadru controlat, urmând ca acestora să li se administreze un vaccin experimental, a informat CNN.
Până la 19 voluntari vor lua parte la testele găzduite de Royal Free Hospital din Londra, scrie libertatea.ro.
Testele vor fi conduse de hVIVO, o companie de cercetare medicală specializată, în parteneriat cu Imperial College din Londra. Însă aceste teste clinice sunt diferite față de altele.
Dacă pentru candidații actuali la vaccinul experimental COVID-19, aflat în etapa finală a testării, zeci de mii de voluntari sunt vaccinați și apoi sunt lăsați să plece, în schimb, în procesul de infectare deliberată cu coronavirus, participanții sunt mai puțini, dar criticii sunt îngrijorați pentru că nu există un tratament sigur pentru COVID-19.