Captură RECORD în Paraguay. Poliția a confiscat 2 TONE de cocaină în valoare 500 de milioane de dolari
foto: Australian Associated Press
canal tv
Captură impresionantă de droguri a forțelor de ordine din Paraguay. Poliția a anunțat, marți, că a confiscat peste două tone de cocaină într-un port privat de lângă Asuncion, relatează Reuters, citată de Mediafax și libertatea.ro.
Cantitatea totală de droguri confiscate în portul Terport de Villeta, la aproximativ 30 de kilometri de capitala paraguayană, a fost de 2.327 kilograme, conform unității antidrog responsabile de operațiune.
Autoritățile au dezvăluit că drogurile au fost ascunse într-un transport de șase containere de cărbune care urmau să fie expediate către Israel.
”Drogurile se aflau într-unul din containere, în saci de 4 kilograme”, a declarat comisarul Osvaldo Avalos reporterilor.
Poliția a arestat două persoane identificate ca fiind responsabile pentru planificarea exportului, iar Procuratura a anunțat că una dintre acestea a deținut funcția de director al televiziunii de stat.
Este cea mai mare cantitate de cocaină capturată în Paraguay, considerată o țară de tranzit pentru traficul de droguri către Europa și alte destinații.