Un nou record al numărului de cazuri noi de infectare cu coronavirus a fost înregistrat astăzi în România. Astfel, în ultimele 24 de ore 4.902 de persoane au fost confirmate cu COVID-19, din 34.466 de teste efectuate, scrie digi24.ro.
Crește și numărul deceselor cauzate de infecția cu noul coronavirus și atinge un nou record de la începutul pandemiei. Într-o singură zi, în țara vecină au fost raportate 98 decese, iar la terapie intensivă sunt internați 778 de pacienți cu COVID.
Până astăzi, 22 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 196.004 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
141.089 de pacienți au fost declarați vindecați.