Încă 41 de afaceri vor fi susţinute financiar prin intermediul Programului "PARE 1+1"
Embed:
Încă 41 de afaceri vor fi susţinute financiar prin intermediul Programului "PARE 1+1". Beneficiarii vor dezvolta proiecte în agricultură, panificaţie, turism, dar şi medicină. Fiecare antreprenor va primi câte 250 de mii de lei, ceea ce reprezintă 50 la sută din valoarea investiţiei.
Viorel Drumov a investit jumătate de milion într-o patiserie în satul Zaim din raionul Căuşeni, după ce a revenit din Marea Britanie, dar ca să poată deschide uşile pentru clienţi mai avea nevoie de bani.
"Vrem să procurăm utilaj performant, cuptoare, malaxor, utilaj de producere. Ajutorul de la ODIMM care l-am avut informaţional şi financiar ne-a ajutat foarte mult", a spus antreprenorul, Viorel Drumov.
Victoria Muşinschi însă planifică să îşi dezvolte businessul deja lansat. Împreună cu familia, ea gestionează o pensiune în satul Molovata Nouă, raionul Dubăsari.
"Procurăm tot utilajul pentru restaurant, pentru cantina unde se prepară bucatele, renovăm terenul de joacă... Nu facem faţă de unii singuri, doar cu ajutorul proiectului", a spus antreprenorul Victoria Mușinschi.
80 la sută din cei care vor beneficia de finanţare îşi desfăşoară activitatea în mediul rural.
"40 la sută sunt chiar migranţii reveniţi din străinătate. Noi încercăm să ghidăm antreprenorii să lanseze aşa afaceri inovaţionale", a menționat directorul general al ODIMM, Iulia Costin.
Din cele 41 de proiecte, 20 sunt finanţate din fondurile Uniunii Europene.
”Suntem gata să oferim ajutor suplimentar întreprinderilor mici şi mijlocii cu condiţia să fie implementate reformele, dar şi alte puncte ale acordului de asociere, întrucât toate sunt pentru bunăstarea oamenilor”, a spus şeful adjunct al Secţiei Operaţiuni Delegaţia UE în Republica Moldova, Gintautas Baranauskas.
Din 2010, 1 650 de întreprinderi din ţară au beneficiat de finanţare în cadrul programului "PARE 1+1" implementat de ODIMM. Suma totală se ridică la 338 de milioane de lei.