Încă 649 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore
Alte 649 cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Dintre acestea, patru cazuri sunt de import: Turcia-2, Ucraina-1, Italia-1.
Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 72.460 cazuri.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.919 de teste, dintre care primar 2.502 și repetat 417.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Sănătății, din numărul total de cazuri, 42 sunt lucrători medicali. Este vorba despre 12 medici, 19 asistenți medicali, dar și 11 angajați ai personalului auxiliar.
Totodată, 814 de pacienți cu coronavirus sunt în stare gravă, dintre care 41 sunt conectați la aparate de respirație asistată.
Astăzi, 471 persoane au fost vindecate și externate. În total, 53.201 de pacienți au fost vindecați de COVID-19.
În total, 7.042 persoane sunt în tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19, iar 24.442 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Bilanţul deceselor provocate de COVID-19 în Moldova a ajuns la 1.710.