Vietnamul, grav lovit de taifunul Molave. Sute de mii de persoane, nevoite să se refugieze (VIDEO)
Unul dintre cele mai puternice taifunuri din lume, Molave, a lovit Vietnamul în cursul zilei de miercuri. Regiunile costiere au fost cele mai afectate, fiind dezrădăcinați copaci. În urma evenimentele meteo extreme, sute de mii de locuitori din zonele de coastă au fost nevoiți să se refugieze, în timp ce 26 de pescari au fost dați dispăruți pe mare, informează Reuters.
În jurul prânzului, ora locală, două persoane au fost declarate decedate și alte 12 au fost date dispărute, înainte ca vitezele mari ale vântului să lovească zone de uscat.
„Văd bucăţi de acoperiş, poate şi din al meu, şi crengi de copaci zburând sub cerul plin de nori", a declarat prin telefon pentru Reuters Nguyen Van Muoi, un locuitor din provincia centrală Binh Dinh. "Biata mea casă va fi probabil acoperită de un strat gros de noroi şi de apă de la inundaţii după asta”, a precizat un localnic, dintr-un adăpost pentru persoanele evacutate, scrie sursa citată.
Un număr de 26 de pescari au fost dați dispăruți pe mare, după ce ambarcațiunile la bordul cărora se aflua au fost scufundate de taifunul Molave. Pescarii ar fi încercat să revină la țărm, însă condițiile meteo extreme au făcut imposibil acest lucru.
Potrivit autorităilor guvernamentale, două ambarcațiuni ale marinei militare au fost trimise în larg, în vederea recuperării acestora. Totodată, Guvernul a anunțat, potrivit sursei citate mai sus, că au fost trimiși 250.000 de militari în așteptarea taifunului, dar și elicoptere şi ambarcaţiuni amfibii.