Aproape toți beneficiarii suportului unic de 900 lei și-au primit banii
Pensiile, alocațiile sociale și suportul unic de 900 de lei pentru luna octombrie au fost achitate aproape integral. Declarația a fost făcută în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, care a menționat că cei care nu și-au ridicat încă ajutorul unic de 900 de lei o vor putea face în lunile următoare și pe parcursul întregului an 2021.
"Pe 1 noiembrie, CNAS a efectuat transferul integral a mijloacelor financiare necesare pentru achitarea pensiilor, alocațiilor sociale, dar și a suportului unic de 900 de lei. La data de 24 octombrie, 99% din beneficiarii suportului unic în mărime de 900 de lei și-au primit prestația. Un procent nu și-a ridicat ajutorul financiar din motive obiective, ori erau internați în spital, ori se aflau peste hotare", a menționat Viorica Dumbrăveanu.
Totodată, premierul Ion Chicu a solicitat responsabililor de la Poșta Moldovei ca, în cazul în care activitatea vreunui oficiu este compromisă din motivul infectării cu coronavirus a angajaților, să fie luate măsuri pentru a nu întârzia plata pensiilor și alocațiilor sociale.
Totodată, la ședința de Guvern s-a menționat că plățile salariale, a pensiilor și altor prestații sociale pentru luna noiembrie vor fi achitate la timp.
În total de acest ajutor beneficiază 660 de mii de oameni. Este vorba de pensionari şi beneficiari de alocații sociale, cu venituri mai mici de trei mii de lei.