STUDIU: Piaţa muncii, schimbată complet. Candidaţii încep să accepte salarii mai mici şi poziţii inferioare
Piaţa muncii s-a schimbat complet în ultimul an, iar candidaţii încep să facă anumite concesii atunci când vor să se angajeze, cum ar fi să accepte salarii mai mici sau posturi inferioare, potrivit unui studiu realizat de platforma de recrutare eJobs, transmite digi24.ro.
Astfel, spre deosebire de anii trecuţi, când angajatorii erau cei nevoiţi să facă o serie de compromisuri pentru a atrage cât mai mulţi candidaţi relevanţi, acum cei care îşi caută un loc de muncă sunt puşi în faţa unor concesii pe care, până nu de mult timp, nici măcar nu le-ar fi luat în calcul.
Studiul realizat în rândul candidaţilor care au încercat să se angajeze din martie şi până acum arată că principalul compromis pe care l-au făcut cei care şi-au schimbat jobul a fost să accepte o ofertă salarială mai mică decât ar fi acceptat în mod normal.
34% dintre respondenţi spun că s-au angajat pe o poziţie sub nivelul lor de experienţă şi pregătire, în timp ce aproape un sfert au declarat că nu au fost dispuşi să facă niciun compromis, chiar dacă asta înseamnă că va dura mai mult până când se vor angaja.
Dintre aceştia, cei mai mulţi fac parte din categoriile de vârstă 18-24 de ani şi 45+.
Principala problemă: candidații se plâng că nu primesc răspuns de la companiile unde aplică pentru un loc de muncă
Pentru cei care nu au reuşit să se angajeze anul acesta, cel mai greu a fost faptul că, după aplicare, compania angajatoare nu le-a oferit niciun feedback. 50% dintre cei care au participat la acest studiu se plâng de faptul că nu au primit niciun răspuns de la compania angajatoare după ce au aplicat.
Faptul că nu au găsit suficiente joburi potrivite profilului lor sau în oraşul în care locuiesc, numărul prea mic de joburi part-time sau remote sunt alte obstacole de care s-au lovit candidaţii anul acesta.
Chiar şi cei care nu au renunţat la aşteptările pe care le aveau şi au decis să amâne angajarea până când va apărea jobul potrivit sunt conştienţi că vor trebui, la rândul lor, să facă o serie de concesii în perioada imediat următoare, dacă nu vor reuşi să se angajeze. Cei mai mulţi (44%) spun că, dacă nu vor avea de ales, cel mai probabil, vor accepta un job sub nivelul lor de experienţă şi pregătire, în timp ce 43% declară că se vor angaja pe un salariu mai mic decât aveau anterior.
Mutarea în alt oraş, în altă ţară, un job part time sau reconversia profesională sunt alte schimbări pe care candidaţii le iau în calcul în cazul în care nu se vor angaja nici în următoarele 2-3 luni.
Curaj pentru deschiderea unei afaceri proprii
În ceea ce priveşte schimbările pozitive pe care le-a adus totuşi această perioadă, 21% menţionează că, deşi si-au pierdut vechiul loc de muncă, au reuşit să-şi găsească un job care le place mai mult, 12% spun că au făcut cursuri de reconversie profesională şi acum au mai multe opţiuni de angajare, 8% au prins curajul necesar pentru a-şi deschide propria afacere şi tot la fel de mulţi au decis să plece în afara ţării. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre respondenţi spun că ultima jumătate de an nu a adus nicio schimbare pozitivă în viaţa lor, scrie Agerpres.
Studiul a fost realizat în perioada 14-26 octombrie, pe un eşantion de 900 de respondenţi.