Tenismanul Alexander Zverev, acuzat de violență. Fosta lui iubită a dezvăluit că a fost agresată
Embed:
Tenismanul german de origine rusă Alexander Zverev este în centrul unui scandal de proporții. El a câștigat două titluri ATP în două săptămâni, însă nu se poate bucura pe deplin, ținând cont de problemele din viața personală.
După ce a aflat din ziare că fosta iubită de origine română este însărcinată cu copilul lui, în prim plan a apărut o altă domnișoară cu care a fost într-o relație.Olia Șaripova, femeia cu care tenismenul s-a iubit înaintea Brendei Patea, susține că a fost terorizată de acesta.
Ea îl acuză pe Zverev că s-a comportat violent în timpul relației, iar tensiunile au escaladat în timpul turneului de la US Open din 2019.
Conform acesteia, tenismanul a agresat-o, iar apoi ar fi sechestrat-o pe tânăra rusoaică în camera de hotel după ce ea a fost în oraș cu soțiile altor tenismani, participanți la turneu.
Rusoaica a încheiat relația cu Alexander Zverev, iar tenismenul și-a găsit imediat alinarea în brațele Brendei Patea, o nemțoaică de origine română. Brenda a anunțat recent că este gravidă, însă nu vrea să mai aibă niciun fel de relație cu tenismenul. Cei doi s-au despărțit în luna aprilie, după care Zverev a ajuns în finală la US Open și a câștigat două titluri ATP.