Încălcările comise de pretendenţii la fotoliul de preşedinte în perioada campaniei electorale
Embed:
"Promo LEX" regretă faptul că procesul electoral din 1 noiembrie nu va fi filmat integral. Potrivit experţilor, asta ar fi contribuit la depistarea sau prevenirea eventualelor nereguli. În cel de-al cincilea raport de monitorizare a campaniei electorale au fost enumerate mai multe încălcări comise de candidaţi.
Observatorii Promo-LEX au identificat cel puţin 24 de cazuri de utilizare a resurselor administrative de către pretendenţii la fotoliul de preşedinte. Lider la acest capitol este candidatul independent Igor Dodon, cu 21 de astfel de încălcări. Alte trei au fost atribuite candidatului PLDM, Tudor Deliu. Potrivit misiunii de observare, este vorba despre asumarea meritelor pentru lucrări sau servicii efectuate din bani publici, utilizarea funcției publice în activități de promovare electorală și implicarea autorităților locale în aceste acțiuni.
De asemenea, au fost raportate cel puţin două cazuri în care s-ar fi încercat coruperea alegătorilor de către candidatul independent Igor Dodon. În perioada 10- 23 octombrie au fost identificate şi cel puțin 52 de cazuri de incitare la ură și discriminare de către pretendenţi. Lider la acest capitol este Renato Usatîi, candidatul formațiunii Partidul Nostru.
Purtătorul de cuvânt al lui Igor Dodon, Ludmila Muntean, ne-a răspuns printr-un mesaj că observatorii ar trebuie să depisteze aceste încălcări la toţi candidaţii, în mod egal. Tudor Deliu şi Renato Usatîi nu ne-au răspuns la telefon pentru o reacţie.
Totodată, Promo-LEX susţine că în 20 la sută dintre secţiile de votare, observatorii nu au putut verifica corectitudinea întocmirii listelor electorale, iar în unele dintre ele au fost identificate nume de persoane decedate. Preşedintele CEC, Dorin Cimil, ne-a spus că instituţia va veni cu o reacţie după ce va analiza raportul.
"Este important să venim cu o analiză clară a celor invocate. Să vedem dacă informaţiile corespund realităţii, dacă lucrurile stau aşa cum spun ei sau invers", a spus Dorin Cimil, preşedintele CEC.
Astăzi este ultima zi în care candidaţii la funcţia de preşedinte mai pot face campanie electorală.