India încurajează oamenii să consume mai mult zahăr pentru a scăpa de excesul de producție
O supraabundență de zahăr a determinat organismul reprezentant al industriei din India de a începe o companie de încurajare a indienilor să mănânce mai mult din îndulcitor, potrivit BBC.
Asociația Indiană de Fabrici de Zahăr spune că vrea să dărâme miturile despre zahăr și efectele sale asupra sănătății.
În medie, indienii mănâncă aproape 19 kg pe an, care este mult sub media globală.
Însă, țara este cel mai mare consumator al îndulcitorului per total.
Producția Indiei este așteptată să crească cu 13% în acest an, la 31 de milioane de tone, dar guvernul a spus că ar putea să oprească subvențiile de export menite să scape de surplus.
Noul website al Asociației are articole scurte cu titluri precum “Mănâncă, Bea și Fii Sănătos: Puțin zahăr nu e atât de rău”.
Campania online include de asemenea postări pe rețelele sociale și workshopuri, unde bucătari vedetă și consilieri de sănătate discută despre traiul sănătos.
Aceasta afișează rețete pentru dulciuri și ia în vizor îndulcitorii artificiali, sugerând că nu ajută oamenii să piardă din greutate și pot avea consecințe asupra sănătății.
La lansarea paginii de internet, secretarul pentru hrană al Indiei, Sudhanshu Pandey, a declarat pentru presa locală că zahărul nu merită o astfel de reputație.
“Sunt multe mituri care circulă despre zahăr și consumul de zahăr, fără o bază științifică”, a spus el.
Campania abordează diferit problema față de campaniile din alte țări, care au făcut presiuni să reducă consumul de zahăr.
Zahărul este asociat cu o serie de probleme de sănătate, precum obezitatea și diabetul.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este în mod special îngrijorată de “zahărul gratuit” care este de obicei adăugat la mâncare și băuturi de către producători, dar care se regăsește și în miere și suc de fructe.
Aproape 50 de milioane de fermieri sunt implicați în agricultura trestiei de zahăr, iar, pe lângă aceștia, milioane de oameni lucrează în fabrici de zahăr sau sunt implicați în transportul de trestie.
Guvernul și-a asumat o abordare intervenționistă, folosind subvenții pentru a ajuta la vânzarea zahărului indian peste granițe, o abordare care a fost contrată de alte națiuni producătoare de zahăr.
O altă modalitate de a scăpa de zahărul din exces este de a-l folosi pentru combustibil, transformându-l în etanol.
Asociația Producătorilor de Zahăr preconizează că producția de etanol va crește de la 1,9 miliarde de litri în acest an la 3 miliarde în 2021.