Își caută zilele în instanță. O locuitoare a Capitalei, diagnosticată cu o boală genetică rară, nu poate obţine sprijin de la autorităţi
Trăieşte de mai bine de 10 ani cu o boală genetică rară și a suportat multe operații complicate, iar viaţa ei depinde acum de un transplant urgent de ficat. Este cazul Iuliei Iaţco, o locuitoare a Capitalei, care se află în stadiu terminal de ciroză hepatică şi care până în prezent nu a putut obţine de la autorităţi sprijin pentru suportarea costurilor de tratament.
De şase luni, pacienta se află în Belarus, unde este în așteptarea unui transplant de ficat, iar starea ei se agravează de la o zi la alta. Ea a fost diagnosticată cu sindromul Budd-Chiari, boală care obstrucţionează venele ficatului.
"Dacă se va găsi un ficat care să mi se potrivească, voi fi primul pacient căruia îi va fi transplantat. Medicii spun să aștept.", a afirmat locuitoarea Capitalei, Iulia Iaţco.
În ianuarie, Iulia Iaţco a iniţiat un proces de judecată împotriva Ministerului Sănătății, cu cererea de a-i fi rambursat costul unei intervenții chirurgicale costisitoare. Dosarul a ajuns până la Curtea Supremă de Justiţie, însă, împreună cu avocatul ei, pacienta e determinată să meargă la CEDO.
"În Moldova, am epuizat toate posibilitățile. Pregătim acum documentele pentru CEDO, unde vom pune accentul pe ceea ce le-am spus şi judecătorilor - că există un precedent pe care România l-a pierdut în 2012.", a spus avocatul, Viorela Chetruşca.
Cazul Iuliei a devenit cunoscut acum un an, când pacienta a protestat faţă de inacțiunea sistemului medical, la ministerul Sănătăţii. Subiectul a fost discutat şi la emisiunea "Vorbeşte Moldova".
Intervenţia chirurgicală de la Minsk va costa 125 de mii de euro, iar ministerul Sănătății este gata să achite doar 30% și doar post-factum.
Iulia și rudele ei sunt încă în căutarea banilor necesari.
"Iulia este plină de optimism, deși starea ei se agravează, dar e bine că soțul şi părinții ei îi sunt alături şi o susţin.", a menționat avocatul, Viorela Chetruşca.
În ultimii 30 de ani, sindromul Budd-Chiari a fost diagnosticat la doar trei persoane din ţara noastră. Una dintre ele a murit în 2019.