Rectorul Universtiății Agrare riscă să fie demis din cauza unor conflicte de interese
Rectorul Universtiății Agrare de stat din Moldova, Liviu Volvonocivi, riscă să fie demis pentru că a semnat mai multe acte administrative în privința celor doi fii ai săi.
Potrivit Autorității Naționale de Integritate, Volconivici a semnat diplomele de studii superioare de licență și master ale fiilor săi. Totodată, rectorul UASM și-a pus semnătura și pe ordinul de înmatriculare la studii cu finanțare din bugetul de stat a unei liste de pretendenți, printre care și cei doi fii, ordinul cu privire la susținerea tezei de master și diploma de master, eliberate p
e numele unuia dintre feciori. Totodată, subiectul a aprobat o cerere din partea unui fiu pentru a participa la un schimb de experiență peste hotare, împreună cu alți studenți din cadrul universității. Ulterior, a fost emis și ordin în acest sens, iar în lista de studenți delegați fiind inclus și fiul său.
Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, ANI va sesiza Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului pentru revocarea acestuia din funcție.
Totodată, rectorul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale, pentru un termen de 3 ani, fiind înscris și în Registrul Interdicțiilor.