Numărul cazurilor COVID-19 a depășit 12 milioane în Europa. Rusia, Franţa, Spania şi Marea Britanie, cele mai afectate de pandemie
Peste 12 milioane de cazuri de COVID-19, dintre care aproape 300.000 de decese, au fost înregistrate oficial în Europa, potrivit unui bilanţ realizat AFP pe baza datelor furnizate de autorităţile sanitare, vineri, scrie Agerpres.
Aproape jumătate din cele 12 milioane de cazuri au fost înregistrate în doar patru ţări: Rusia (1.733.440), Franţa (1.601.367), Spania (1.306.316) şi Regatul Unit (1.123.197).
Europa a redevenit epicentrul pandemiei în ultimele săptămâni, după perioada martie-aprilie, mai scrie sursa citată. De la începutul lunii octombrie, Europa a fost regiunea cu cele mai multe cazuri noi zilnice de COVID-19 din lume, scrie digi24.ro.
Săptămâna trecută, au fost înregistrate zilnic peste 280.000 de cazuri noi, mai mult de jumătate din totalul cazurilor la nivel mondial (o medie de 525.000 pe zi).
Franţa (45.514 de cazuri zilnice în medie, +12% faţă de săptămâna precedentă), Italia (30.715, +32%), Regatul Unit (22.551, +2%), Polonia (21.847, +36%) şi Spania (20.890, +9%) sunt ţările din regiune cu cele mai multe cazuri noi în ultimele şapte zile.
În ceea ce priveşte decesele, Europa a raportat până la ora 16:00 GMT aproape 300.000 de decese (298.867), devenind a doua regiune din lume cu cei mai mulţi morţi, după America Latină şi Caraibe (408.736).
În total, aproape 49 de milioane de cazuri de COVID-19, între care 1,2 milioane de decese, au fost declarate oficial la nivel mondial de la începutul pandemiei.