Pavel Stratan împlinește 50 de ani. Mesajul transmis de fiica lui, Cleopatra
Pavel Stratan, unul dintre cei mai apreciați artiști din țara noastră, astăzi împlinește 50 de ani. Cu această ocazie fiica lui, Cleopatra, i-a transmis un mesaj pe contul de socializare, alături de care a atașat o imagine cu ei doi.
“Tati… azi împlinești 50 de ani! Sunt anii pe care, jumătate din ei i-ai petrecut zi și noapte alături de mine! Îți doresc încă tot atâția ani înainte, să trăiești până îți vei vedea strănepoții.Îți mulțumesc pentru tot efortul și dragostea necondiționată! Te iubesc! La mulți ani!”, este mesajul Cleopatrei.
Pavel Stratan s-a născut pe 11 noiembrie 1970, în comuna Nișcani. La doar 7 ani, Pavel a cântat la chitară pe scena școlară, iar la vârsta de 13 ani a început să compună primele versuri.
Pavel Stratan a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și s-a lansat în muzică în 2002, cu primul său album ,,Amintiri din copilărie”, care a avut un succes răsunător atât în Moldova, cât și în România.