Usatîi cere excluderea lui Dodon din cursa prezidenţială. Reacţia staff-ului lui Dodon
Liderul formațiunii "Partidul Nostru", Renato Usatîi, cere scoaterea lui Igor Dodon din cursa electorală pentru turul II al alegerilor prezidențiale. Usatîi a depus în această dimineaţă o sesizare la Comisia Electoral Centrală în care invocă faptul că cheltuielile din campanie, declarate de Dodon la CEC, nu ar corespunde realității. Staff-ul lui Igor Dodon a venit ulterior cu o reacţie dură la aceste învinuiri.
"Sunt probe că Dodon a cheltuit în campania electorală,de câteva ori mai mulți bani doar pentru tipărirea ziarelor și pentru combustibil decât el a declarat. Pentru toate cheltuielile din campania electorală. Se pronunţă CEC-ul, dacă va fi o decizie legală ei trebuie să îi ceară Curţii de Apel Chişinău anularea înregistrării", a spus Usatîi.
Solicitată să comenteze acuzaţiile lui Renato Usatîi, purtătorul de cuvânt al candidatului Igor Dodon, Ludmila Muntean, ne-a răspuns printr-un sms. De acum înainte, ne va fi dificil să-l deosebim pe Renato Usatâi de Dorin Chirtoacă, scrie în mesaj. Potrivit lui Muntean, ambii lansează cam aceleași mesaje, ambii comit aceleași gesturi necugetate, ambii au fost proști primari, ambii slujesc „idealurile” NATO şi ambii și-au încheiat în aceste alegeri cariera lor politică. Два сапога пара - este o vorbă rusească, a mai menţionat Ludmila Muntean.
Am solicitat o reacţie şi de la preşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă.
"Pentru că ceea ce s-a văzut cu aceste ziare reprezintă o încălcare flagrantă de lege pentru care Dodon trebuie exclus din cursa electorală. În ceea ce priveşte celelalte insinuări despre asta vom discuta după turul II în etapa post Dodon. Şi din acest punct de vedere cel care trebuie să îşi facă probleme este anume candidatul Igor Dodon, care mai are zile numărate la preşedinţie", a spus Dorin Chirtoacă.
Potrivit ultimul raport publicat pe siteul CEC, privind veniturile și cheltuielile concurenților electorali în campania electorală candidatul Igor Dodon a cheltuit în total peste 2,8 milioane de lei până în data de 30 noiembrie.