Staff-ul lui Dodon va depune o plângere la PG în urma scandalului de la o tipografie dintre deputații PAS și cei ai PSRM
Staff-ul lui Igor Dodon anunță că va depune o plângere la Procuratura Generală în urma scandalului de la o tipografie din Capitală dintre deputații PAS și cei ai PSRM. Socialistul Vlad Bătrîncea a calificat acțiunile parlamentarilor Partidului Acţiune şi Solidaritate drept un show de prost gust și o încercare de a bloca activitatea echipei lui Dodon. Potrivit lui, deputații PAS operează cu falsuri.
"Acel lucru s-a făcut cu scopul de a porni isterie în societate, de a crea subiecte false și de a bloca activitatea staff-ului electoral al candidatului Igor Dodon. Ceea ce s-a produs ieri la tipografie înseamnă huliganism penal. Vom solicita Procuraturii Generale investigarea penală a acestor acțiuni", a declarat Vlad Bătrîncea.
Acuzațiile au fost respinse de deputatul PAS Sergiu Litvinenco: "Este o acțiune disperată a socialiștilor în contextul în care toată țara a văzut ieri în flagrant infracțiunea lor de denaturare a datelor financiare".
Totodată, Vlad Bătrîncea a acuzat-o pe Maia Sandu că ar tipări pliante denigratoare la adresa lui Igor Dodon și nu raportează aceste cheltuieli.
"Vom demonstra cu lux de amănunte că aceste materiale au fost tipărite la comanda Maiei Sandu, fără tipar, fără nimic. Această murdărie a fost tipărită ilegal și a fost repartizată de către activiștii PAS în teritorii", a spus Bătrîncea.
Membrul staff-ului Maiei Sandu Sergiu Litvinenco spune că Sandu a prezentat la Comisia Electorală Centrală toate cheltuielile.
"Toate materialele care la împarte PAS-ul sunt achitate toate ca unul. Noi nu scriem 55 de mii, dar tipărim trei milioane", a precizat Sergiu Litvinenco.
Deputații PAS susţin că au depistat la tipografie sute de mii de ziare electoare ale lui Igor Dodon, care ar fi fost tipărite fără raportarea cheltuielilor la CEC. Poliția le-a confiscat şi a pornit o investigaţie. CEC a anunţat că va examina acest caz după acumularea tuturor informațiilor necesare.