Trei motive pentru care oamenii sănătoși fac forme grave de COVID-19 și mor
De ce mor de coronavirus în România adulți care nu sunt înregistrați ca având alte boli grave? Sunt acele persoane care în bilanțurile zilnice prezentate oficial sunt trecute ca neavând comorbidități. Expertul în sănătate publică, Ioana Stăncel, a explicat la Digi24 care sunt cele trei situații în urma cărora se poate ajunge la decesul adulților aparent sănătoși.
Totodată, ea a explicat și ce înseamnă "aparent sănătos", în contextul în care, în România, numărul celor care își verifică starea de sănătate constant este redus, scrie digi24.ro.
"Virusul, de la început și-a arătat un polimorfism privind diferite sisteme pe care le atacă și prin diferite efecte care pot duce la manifestări diferite.
Sunt trei situații pentru care adulții aparent sănătoși fac forme grave de coronavirus și mor. În primul rând, virusul se manifestă în furtuna antinflamatorie, care duce a manifestările violente care nu mai răspund la tratament.
În al doilea rând, trebuie avut în vedere că în cazul unei mari părți a adulților aparent sănătoși, supravegherea stării de sănătate privind bolile cronice nu e cea mai bună. Avem adulți aparent sănătoși, care, în realitate, au afecțiuni cardio-vasculare, diabet, boli supraponderale.
Chiar dacă nu sunt diagnosticate, aceste afecțiuni există și, pe acest teren, infecția are alte forme de manifestare, astfel că pacientul răspunde mult mai greu la tratament.
Apoi, mai sunt adulții sănătoși care cred că nu li se poate întâmpla nimic, cei care tratează cu indiferență manifestările sau le pun pe seama altor afecțiuni și ajung prea târziu la tratament", a spus la Digi24 Ioana Stăncel, expert în sănătate publică.