Futuna tropicală Iota creşte în intensitate şi este al 13-lea uragan din 2020
sursa foto: alephnews.ro
Furtuna Iota s-a înteţit devenind al 13-lea uragan din sezonul cicloanelor tropicale puternice formate în 2020 în Oceanul Atlantic şi se prognozează că va creşte în intensitate pe măsură ce se apropie de America Centrală, a anunţat duminică Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, citat de Reuters.
"Aeronavele de recunoaştere au observat că Iota s-a intensificat devenind al treisprezecelea uragan din sezonul de uragane din Atlantic din 2020", a indicat NHC.
Iota se afla la o distanţă de aproximativ 475 kilometri est de Isla De Providencia din Columbia, fiind însoţită de vânt susţinut de până la 120 de kilometri la oră.
Furtuna vine în contextul în care America Centrală este în continuare afectată de distrugerile masive provocate de uraganul Eta, care a lovit regiunea în urmă cu două săptămâni, provocând inundaţii şi alunecări de teren care au ucis zeci de persoane de-a lungul unei fâşii uriaşe de teren, din Panama până în sudul Mexicului, scrie agerpres.ro.
Sâmbătă, autorităţile din Guatemala au anunţat că o alunecare de teren a îngropat zece persoane în statul Chiquimula, situat lângă frontiera cu Honduras. Echipele de intervenţie au salvat două persoane şi au recuperat până în prezent trei cadavre. Cinci persoane sunt date dispărute. Alunecarea de teren de sâmbătă survine la scurt timp după prăbuşirea parţială de săptămâna trecută a versantului unui munte în satul Queja, în regiunea centrală Alta Verapaz, care a ucis şi îngropat de vii zeci de locuitori.
Preşedintele Guatemala, Alejandro Giammattei, şi-a exprimat sâmbătă îngrijorarea cu privire la apropierea furtunii Iota, precizând că a dispus mai multe operaţiuni de evacuare în zonele vizate. "Suntem îngrijoraţi pentru Alta Verapaz şi Quiché. Credem că acestea sunt regiunile în care am putea avea cel mai grav impact", a spus Giammattei. "Sperăm că Dumnezeu ne ajută", a adăugat şeful statului.
În Honduras, unde uraganul Eta a provocat decesul a 64 de persoane şi a distrus drumuri, poduri şi culturi, preşedintele Juan Orlando Hernández a transmis sâmbătă locuitorilor aflaţi pe traiectoria Iota să se refugieze în cele mai apropiate adăposturi. "Iota ne va pune viaţa şi economia în pericol din nou", a spus şeful statului.
NHC a avertizat că Iota ar putea provoca viituri şi alunecări de teren în nordul Columbiei şi America Centrală începând de luni dimineaţă.