Grecia închide școlile primare, grădinițele și creșele din cauza Covid-19
Grecia a anunţat sâmbătă că închide şcolile primare, precum şi grădiniţele şi creşele până la sfârşitul lunii din cauza înmulţirii cazurilor de coronavirus.
"Am vrut să evităm închiderea şcolilor primare. Este un mesaj care arată gravitatea situaţiei", a adăugat el. Colegiile şi liceele sunt deja închise şi toate cursurile sunt ţinute la distanţă de luni, scrie digi24.ro.
De la sfârşitul lunii octombrie, numărul deceselor zilnice a crescut de patru ori în Grecia, în unele zile fiind înregistrate 50 de morţi, în timpul ce numărul infectărilor s-a dublat, ajungând la circa 3.000 de cazuri pe zi.
La 7 noiembrie au fost introduse măsuri de izolare, programate să dureze până la 30 noiembrie, chiar dacă experţii nu exclud o prelungire a lor, în contextul în care ţara pare depăşită de pandemie, după ce a fost mai degrabă ferită în primăvară.
Începând de vineri seară, a fost impusă o interdicţie de ieşire din casă între orele 21.00 şi 05.00.
Ţară cu 10,9 milioane de locuitori, Grecia a înregistrat 997 de decese şi 69.675 de contaminări de la începutul pandemiei la sfârşitul lui februarie, majoritatea dintre ele fiind semnalate în cursul ultimelor patru luni.
Regiunea cea mai afectată este oraşul Salonic, al doilea din Grecia, situat în nord, unde 32% dintre locuitori au fost testaţi pozitiv.