Bilanţul taifunului Vamco a crescut la 67 de morţi şi 12 persoane dispărute
sursa foto: youtube.com
Bilanţul deceselor cauzate de cele mai grave inundaţii din ultimii ani şi de alunecările de teren provocate de taifunul Vamco în Filipine a crescut la 67, au anunţat duminică reprezentanţii serviciilor de urgenţă, relatează DPA.
Douăsprezece persoane erau în continuare date dispărute, duminică, în zonele afectate de pe insula principală Luzon, a declarat Mark Timbal, purtător de cuvânt al agenţiei naţionale pentru situaţii de urgenţă, scrie agerpres.ro.
Majoritatea victimelor au fost înregistrate până în prezent în regiunea nordică Cagayan Valley, unde echipele de intervenţie s-au grăbit să vină în ajutorul autorităţilor locale şi a locuitorilor, a precizat Timbal.
Peste 1,1 milioane de persoane au fost afectate în mod direct de calamitate, printre acestea numărându-se 370.000 de locuitori nevoiţi să îşi evacueze casele, a adăugat purtătorul de cuvânt. Vamco a fost cel mai mortal ciclon care a lovit Filipine în acest an. Taifunul a părăsit vineri teritoriul Filipine, îndreptându-se spre Vietnam.
Fenomenul meteorologic, numit Ulysses pe plan local, a lovit zone care nu îşi reveniseră încă după ce au fost măturate începând din octombrie de trei taifunuri şi o furtună tropicală.
În provinciile nordice Cagayan şi Isabela, apele inundaţiilor au atins niveluri fără precedent după ce un baraj important a cedat în urma ploilor torenţiale provocate de Vamco.
Precipitaţiile care au căzut în provinciile din apropiere au ajuns în râul Cagayan, care a ieşit din matcă şi a agravat inundaţiile.
Inundaţiile începeau să se retragă, duminică, permiţând echipelor de salvatori să intervină în ajutorul locuitorilor rămaşi blocaţi în casele înconjurate de ape sau pe acoperişuri.
Vamco a fost cel de-al 21-lea ciclon tropical care a afectat Filipine în acest an.
Cel mai puternic taifun care a lovit ţara a fost Haiyan, care a ucis peste 6.300 de persoane şi a condus la strămutarea a alţi peste 4 milioane de locuitori, în noiembrie 2013.