Premierul Ion Chicu a transmis un mesaj de compasiune omologului său român
foto: news.ro
canal tv
Prim-ministru Ion Chicu a adresat un mesaj de compasiune omologului său român, Ludovic Orban, în legătură cu tragedia care s-a produs la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț.
”Cu profundă tristețe am aflat despre incendiul de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț, soldat cu victime și persoane rănite.
În aceste momente de grea încercare, în numele Guvernului Republicii Moldova şi al meu personal, Vă exprim sentimentele noastre de compasiune și solidaritate.
Suntem alături de frații noștri din România și familiile care au fost afectate de acest incendiu tragic.
Transmitem sincere condoleanțe familiilor îndoliate și urări de însănătoșire grabnică celor răniți”, se mai arată în mesajul premierului Ion Chicu.