Moldovenii şi-au ales preşedintele. Secţiile de votare de pe teritoriul Republicii Moldova, închise
foto: publika.md
canal tv
Secţiile de votare de pe teritoriul Republicii Moldova au fost închise. Până la ora 21:00, potrivit datelor oferite de Comisia Electorală Centrală, 1.637.577 şi-au exercitat dreptul de vot.
Conform Codului Electoral, în turul doi, e considerat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. În cazul în care candidaţii primesc un număr egal de voturi, va fi declarat câştigător cel care a obţinut cele mai multe sufragii în primul tur. În cazul în care ambii candidați au acumulat același număr de voturi și în primul tur, Comisia Electorală Centrală efectuează tragerea la sorţi, consemnând faptul respectiv într-un proces-verbal. Dacă unul dintre candidaţi se retrage, cel care rămâne în cursă e considerat ales dacă a întrunit cel puţin jumătate din voturile celor care au participat la alegeri.
În turul doi, alegerile sunt declarate valabile indiferent de numărul de participanţi.
Primele rezultate preliminare vor fi anunţate de CEC la ora 21:00.