Poliţia a recepţionat circa 1000 de sesizări privind pretinse încălcări comise în turul II de scrutin
Poliţia a recepţionat circa 1000 de sesizări privind pretinse încălcări comise în turul II de scrutin. Cele mai multe dintre ele, aproape 650, au fost legate de transportarea organizată a alegătorilor. Anunţul a fost făcut de șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Marin Maxian, în briefingul de presă de duminică seara.
MARIN MAXIAN, şef adjunct al IGP: "Poliția a primit spre examinare 646 cu privire la organizarea transportului alegătorilor, efectuarea agitațiilor electorale. În toate aceste fapte sesizate, poliția a demarat procedurile de constatare."
Oamenii legii susțin că din alte 300 de sesizări, 88 au fost despre încălcarea ordinii publice, apariția în stare de ebrietate, conflicte și neînțelegeri între alegători.
De asemenea, au fost înregistrate 29 de cazuri de agitație electorală. 36 de incidente se referă la fotografierea buletinului de vot, trei cazuri vizează coruperea alegătorilor, iar 14 cazuri se referă la persoane care nu ar fi respectat măsurile privind combaterea pandemiei de COVID-19.
Totodată, au fost înregistrate șase cazuri în care s-au blocat traseele naționale spre secțiile de votare.
Peste șase mii de polițiști au fost implicaţi în menținerea ordiiei publice în cel de-al II-lea tur al alegerilor prezidențiale.