Consiliul Republican al PSRM, în ședință. Subiectele discutate
Consiliul Republican al PSRM s-a reunit astăzi în ședință pentru a discuta situația politică din țară și a face totalizarea activității în perioada electorală. În cadrul întrunirii, conducerea partidului a precizat că rezultatul obținut de Igor Dodon în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidențial este unul încurajator.
În ședință, la care a participat și președintele țării, Igor Dodon, s-a făcut o analiză a situației la zi în țară sub mai multe aspecte: economic, social, politic etc. S-a vorbit despre activitatea Guvernului Chicu în condițiile în care în Parlament lipsește o majoritate guvernamentală. S-a concluzionat că orice destabilizare politică poate afecta și mai mult economia țării, iar aceasta va provoca o criză socială, ale căror costuri vor fi imense pentru cetățenii Republicii Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul reuniunii de astăzi, Consiliul Republican al PSRM a luat un șir de decizii importante:
- să susțină inițiativa deputaților socialiști de a propune Congresului alegerea lui Igor Dodon în funcția de președinte al formațiunii.
- să fie convocat în ședință Congresul XVI al PSRM până la sfârșitul anului.
- a împuternici conducerea partidului, în mod special fracțiunea legislativă, să depună efort pentru a identifica posibilitatea de a păstra stabilitatea politică în țară și cursul de dezvoltare echilibrată a politicii externe.
- să susțină în continuare punerea în practică a promisiunilor electorale ale lui Igor Dodon. E vorba, mai întâi de toate, de proiectele sociale, care au drept scop îmbunătățirea vieții oamenilor și susținurea celor mai defavorizate pături ale societății.
- de promovat în continuare realizarea proiectelor naționale de dezvoltare a infrastructurii, cum ar fi ”Drumuri bune pentru toți”, construcția de apeducte, salubrizarea localităților și iluminatul stradal în satele și orașele țării.
- de acordat suport sporit sistemului medical în lupta cu pandemia COVID-19 și, în același timp, de evitat închiderea pe viitor a policlinicelor și spitalelor din țară.
- de susținut proiectele destinate tinerilor, cum ar fi ”Prima casă”, instituirea ”Capitalului matern”, majorarea indemnizațiilor pentru întreținerea copiilor etc.
- de dezvoltat programele existente și de lansat alte proiecte pentru reîntoarcerea în țară a moldovenilor aflați la muncă peste hotare.
- să fie promovate și puse în practică principiile europene privind funcționarea limbilor în stat. Astfel, fracțiunea parlamentară a socialiștilor va insista ca limba rusă să obțină un statut special de limbă de comunicare interetnică.
- să fie anulată cenzura impusă de fostul regim oligarhic asupra audiovizualului. În scurt timp urmează să fie propuse modificările la Codul Audiovizualului pentru a elimina cenzura în raport cu posturile TV retransmise din Federația Rusă, restricție care a fost anterior criticată dur atât de societatea civilă din țara noastră, cât și de către partenerii noștri de dezvoltare.